Mi-am pus adeseori întrebarea cine suferă mai mult dintre cei doi… el sau ea? Sau poate chiar amândoi în aceeași măsură. Acum nu cred că asta contează cel mai mult ci doar cine e dispus să se vindece cât mai repede. Unii sau unele apelează la tot felul de mijloace ( terapii sau noi hobby-uri ), alții dintre noi alegem să intrăm în alte relații cât mai repede și lista poate continua dar puțini sunt aceia care ajung cu adevărat să-și dea seama că suferă pentru că au nevoie de vindecare. Și nu o spun ca și cum celălalt e vinovat de suferința noastră ci pentru a ne trezi când simțim profund că nu suntem bine. Nu suntem bine pentru că cel ce a fost alături ne-a înșelat așteptările ci de fapt s-a dovedit a fi doar o proiecție a noastră sau nu suficient de pregătit să-și asume fericirea. Teoria se poate dovedi de ambele părți, atât pentru el cât și pentru ea… amândoi adaugă în modul lor de a trăi un nou tipar sau mecanism de apărare și așa ajungem cu un mega super bagaj emoțional într-o nouă relație ce se sfârșește la fel…. Oare de ce facem așa ? Nu ar fi mai simplu să fim sinceri cu noi și să ne asumăm fiecare bucurie și suferință ca lecții de viață ?

Unii dintre noi suntem dispuși să dăm șanse șansei ce a mai rămas în tine doar de dragul iubirii ce a fost… dar toate acestea cu prețul unei eventuale noi suferințe. Mă întreb oare, așa e normal să fie sau chiar avem ceva de învățat din toate acestea ? Sunt lecții personale, individuale și particulare ce va trebui să le absolvim cu brio… de ce ? pentru a ne desăvârși în iubire, de a ieși din carapacea ego-ului care dorește doar să dețină controlul. Una din lecțiile mele a fost să nu mai fac niciun fel de compromis de dragul unei nevoi interioare mascate sub forma dorinței de a fi în siguranță într-o relație și lista a continuat când am descoperit de fapt că toate mecanismele mele nu mă definesc deloc ci din contră, acestea m-au îndepărtat de sufletul meu, de starea mea a felului de a fi. Au apărut stările de gelozie și posesivitate tocmai pentru că nu mă mai cunoașteam și mereu vroiam să mă compar cu alte ființe. Rezultatul comparației era de fiecare dată nesatisfăcător și asta mă determina să mă îndepărtez cât mai mult de ființa ce o iubeam și să nu mai fiu eu… Eul acesta era și este întotdeauna sub cea mai îndepărtată formă a tot ce reprezentam… Ce vreau să spun este că toate acestea le-am făcut tocmai din frică, teamă de refuz și de abandon. Nu știam cât sunt de puternică și că toată această putere este, a fost și există în mine. Toată această putere a apărut când am crezut că nu mai pot, că toate s-au sfârșit și că nu voi mai cunoaște vreodată fericirea. Pentru că atunci rămâi dezgolită de tot, doar tu și Dumnezeu este tot ce contează.Când spun doar tu și Dumnezeu nu aleg să îi separ sau că în fond noi suntem separați ci faptul ca doar pe El îl vom regăsi de fiecare dată, fără excepție. Acesta te ajută să o iei din nou și din nou de la capăt și să te eliberezi de suferințele acumulate. Pentru că chiar și în momentele în care noi credem că ne-am separat de fapt în suflet mai dăm tot felul de șanse de a fi captivi în propria noastră bulă de suferință. Aspectul acesta de propriu poate să nu coincidă cu niciunul dintre al celorlalți și să fim singuri în a descoperi noi căi de vindecare.

Acesta este doar un exemplu personal a unor experiențe acumulate dar din dorința de mă vindeca și a face pace cu mine mi-am promis să fiu conștientă de ființele ce le atrag în viața mea, de motivul pentru care acestea îmi sunt alături ( pentru că tot viața mi-a fost maestrul ce a arătat că nimic nu e întâmplator) și ce lecție a iubirii Dumnezeu oferă. Pare simplu de expus în cuvinte anumiți pași ce practic ne conduc către călătoria sufletului nostru însă dorința și încrederea au fost pionii principali ai acestei experiențe. Cumva ajungem să cernem, din nevoia sufletului, ce nu mai este necesar, de la oameni, locuri, gânduri, job etc și să lăsăm măștile suferințelor create preț de câteva clipe, apoi din ce în ce mai des până în acel moment când ești împăcată cu tine.

Am ales să renasc după fiecare suferință exact ca pasărea măiastră care indiferent de durerea ce o poartă, duce în lume mesajul pur, sublim și înălțător al iubirii, al iubirii de Dumnezeu. Această stare ne face să riscăm totul de dragul minunatei experiențe pline de sens. ‘ Când iubirea vă face semn… urmați-i îndemnul ‘.