În ultimii ani mi-am descoperit diferite tipare de suferință comune femeilor dragi mie. Aceste tipare se manifestau sub diferite aspecte în viețiile noastre personale însă toate aveau același fond: stări de furie sau mânie, neîncredere, neacceptare pentru bărbații din viețile lor.
La mine am considerat că sursa acestor stări a prins contur încă din copilarie din cauza momentelor când am resimțit lipsa unui suport armonizat pentru a crește în siguranța ființei mele interioare. Toate „modelele masculine” din viața mea au contribuit la trezirea acestei răni creată de-a lungul existenței mele. Relațiile care au urmat, indiferent că au fost în ipostaza de coleg, prieten, soț sau iubit aveau ca și fond stări de mânie sau de agresivitate ascunse pentru aceștia. De multe ori mă credeam și mă arătam superioară acestora doar să-mi ascund vulnerabilitatea și sensibilitatea de teamă ca ei să nu mă rănească din nou. Toate acestea m-au îndepărtat de bărbatul meu interior, de unitatea cu acesta la nivelul sufletului cât și de manifestarea lui în lumea exterioară. I-am negat existența lui în viața mea tocmai din teamă de a nu mă mai răni, de a demonstra că pot deveni o femeie independentă. Am luat poziția de luptă, schimbând polaritățile în relație și uitând cine și ce sunt cu adevărat: FEMEIE! Condusă de această ceață peste suflet și peste conștință, mi-am făcut mai mult rău pentru ca apoi să înțeleg că adevărata forță sălășluiește în mine, în puterea Iubirii și a Iertării. Cu siguranță ai simțit, ca femeie, că faci prea mult „pe bărbatul” în relație, că mai tot timpul trebuie să iei inițiativa, să conduci, să repari, să consideri că el nu face suficient de bine sau nu e capabil. Dacă ai ajuns să te simți și să te comporți în acest mod pune STOP și fă-ți o simplă evaluare a ființei tale, a sufletului tău, a ceea ce ești și ce nu ești cu adevărat. Nu toate acelea te fac puternică ci din contră te îmbolnăvesc. Ca să întelegi că toate au o cauză mult mai profundă, te invit să studiezi un scurt text dintr-o carte pe care o voi prezenta mai jos, carte care a făcut minuni în a înțelege unele aspecte ce ne sunt comune nouă, ca femei. Vă iubesc!

“Un pământ nou” Trezirea conștiinței umane Echart Tolle

Corpul-durere feminin colectiv
“Dimensiunea colectivă a corpului-durere are țesute în ea mai multe fire diferite. Triburi, națiuni, rase, toate au propriul lor corp-durere colectiv, al unora cântărind mai greu decât al altora, iar majoritatea membrilor tribului, națiunii sau rasei respective își au partea lor mai mică sau mai mare din corpul-durere.
Aproape fiecare femeie are partea ei din corpul-durere feminin colectiv, parte ce tinde să se activeze mai ales înainte de perioada menstruației. În acea perioadă, multe femei sunt copleșite de emoții negative imense.
Reprimarea principiului feminin mai ales în ultimii doua mii de ani i-a permis egoului să câștige supremație absolută în psihicul uman colectiv. Deși nu încape îndoiala că au și femeile ego, acesta prinde rădăcini și crește mai ușor în forma masculină decât în cea feminină, din cauză că femeile se identifică mai puțin cu mintea decât o fac bărbații. Ele au o legatură mai puternică cu corpul interior și cu inteligența organismului în care-și au sursa facultățile intuitive. Forma feminină este mai puțin rigid încapsulată decât cea masculină, are o deschidere și o sensibilitate mai mare față de alte forme de viață și este mai bine acordată la lumea naturală.
Dacă echilibrul dintre energia masculină și cea feminină n-ar fi fost distrus pe planeta noastră, dezvoltarea egoului s-ar fi redus semnificativ. N-am fi declarat război naturii și n-am fi ajuns atât de înstrăinați de Ființa noastra.
Nimeni nu știe cifra exactă pentru că nu s-a ținut evindența, dar se pare cert că, pe o perioadă de trei sute de ani, între trei și cinci milioane de femei au fost torturate și ucise de “ Sfânta Inchiziție”, o instituție fondată de Biserica Catolică Romană pentru a elimina erezia. Acest capitol este fără îndoială, alături de Holocaust, unul dintre cele mai întunecate din istoria umanității. Era suficient ca o femeie să manifeste iubire față de animale, să meargă singură pe câmp sau prin păduri sau să adune plante medicinale pentru a fi etichetată drept vrăjitoare, apoi torturată și arsă pe rug. Femininul sacru a fost declarat demonic și astfel o întreagă dimensiune a dispărut în foarte mare masură din experiența umană. Și alte culturi sau religii, precum iudaismul, islamismul și chiar budismul, au reprimat dimensiunea feminină, deși într-un mod mai puțin violent. Statutul femeilor a fost redus la purtătoare de copii și proprietate a bărbaților. Bărbați care negaseră chiar și latura feminină existentă în ei înșiși conduceau acum lumea, o lume ce se dezechilibrase complet. Restul e istorie sau, mai degrabă, o cronică a nebuniei.
Cine a fost responsabil pentru această teamă de feminitate ce nu putea fi decât expresia unei paranoia acute? Am putea spune: bărbații au fost responsabili, desigur. Atunci de ce în multe civilizații precreștine, precum cele sumeriană, egiteană și celtică, femeile erau respectate, iar principiul feminin nu era temut, ci onorat? Ce anume a determinat bărbații să se simtă amenintați de feminitate? Dezvoltarea egoului din ei. Acesta știa că poate prelua complet controlul asupra planetei doar prin intermediul formei masculine, iar pentru ca acest lucru să fie posibil a trebuit să reducă femeile la o stare de neputință.
În timp, egoul a preluat controlul și asupra majorității femeilor, deși n-a putut niciodată deveni parte dominantă a lor, ca la bărbați.

Acum ne confruntăm cu o situație în care reprimarea principiului feminin a devenit parte integrantă a psihicului uman, chiar și a psihicului celor mai multe dintre femei. Întrucât a fost reprimat, femininul sacru este perceput de către multe femei sub forma unei dureri emoționale. De fapt, acum el face parte din corpul-durere, împreună cu durerea acumulată de femei de-a lungul mileniilor din cauza nașterilor, violurilor, sclaviei, torturii și morții violente.

Dar lucrurile se schimbă repede în prezent. Deoarece tot mai mulți oameni devin constienți, egoul își pierde controlul asupra minții umane. Și pentru că egoul n-a prins niciodată rădăcini adânci în femeie, el își pierde controlul asupra femeilor mai repede decât asupra bărbaților.”

Vă recomand din suflet să aprofundați acest subiect mai ales acelea dintre voi care resimțiți din ce în ce mai des emoții și trăiri intense pe care nu ați ajuns să le înțelegeți cu adevărat. Este o imensă oportunitate când ne confruntăm cu ele pentru că astfel apare posibilitatea de a le înțelege și de a ne vindeca. De ce? Pentru că este posibil ca la un moment dat, înainte să ne fi născut în această lume, să ne fi asumat această durere având scop evoluția noastră spirituală. Vă îmbrățișez!