Am trăit mult timp din viață cu aspirația de a fi fericită crezând că sursa fericirii se ascunde în exterior. Astfel am înțeles că asociem o stare de fericire, de bucurie sau o datorăm unei ființe umane sau unui loc anume ajungând să credem că acestea ne oferă toate condițiile să fim fericiți. De fapt tot ce facem este să atribuim meritele lui Dumnezeu unui lucru efemer precum relații, bogății materiale, funcții importante profesionale etc. Probabil unele ființe umane înțeleg ce vreau să spun, simt că e nevoie de o trezire a sufletului să realizezi că Totul vine de la bunul Dumnezeu și că acest Tot este în interiorul nostru.

Astfel și starea de fericire o putem percepe fără a ne condiționa de așteptările pe care le proiectăm pe relații, ființe umane sau alte contexte sociale. Cu cât facem asta mai mult cu atât devenim atașați și prin modul acesta de a fi nu evoluăm ci din contră, regresăm. Dar cum să facem în așa fel încât să nu se petreacă aceasta? O modalitate pe care am abordat-o a fost trezirea sufletului. Calea aceasta, pentru mine, este plină de împliniri și noi revelații. Am realizat că viața este compusă din mult mai multe nuanțe și culori sublime iar ochelarii prin care o priveam erau pătați și deformați de principiile societății în care mă găseam cât si de multele impregnări nefaste împrumutate și dobândite de-a lungul existenței. În fond toți suntem cei mai buni actori ai vieții pe care o ducem însă puțini conștienți de existența stării de martor. Când am realizat cât de multe din mine, pe care le consideram ale mele (atitudini de viață, frici, principii…) erau oglinzi fidele ale familiei mele, am început să mă întreb Cine Sunt Eu cu adevărat. Pe principiul „bate și ți se va deschide“, am simțit că Dumnezeu ne răspunde mereu la întrebări (rugăciuni). Uneori nu auzim răspunsul tocmai pentru că nu știm să-l interpretăm. Însă necondiționat Dumnezeu ne ajută și ne este aproape. Răspunsurile le-am primit tocmai pentru că mi-am dorit să aflu ce este dincolo de acest văl al ignoranței mele. Acest proces de trezire a sufletului se desfășoară într-o succesiune de etape, uneori pare ușor și simt că sunt susținută iar alteori este necesar să dau dovadă de maturitate și discernământ pentru a susține cu brio fiecare examen al vieții. Etapa regăsirii fericirii a venit după multe etape pe care nu o să le descriu acum, însă ceea ce m-a determinat să scriu despre aceasta este simplitatea acestei modalități de fi fericită cu adevărat. Am simțit că este necesar să nu fim condiționați de toate aspectele din exterior și să încep să mă centrez cât mai mult posibil în inima mea spirituală.

Autenticitatea pe care am descoperit-o în relația cu mine și implicit cu Dumnezeu, m-a ajutat să am curajul să continui acest proces al șlefuirii. 

Astfel am descoperit că pașii pe care îi faci către tine sunt în fond o aprofundare a relației cu Dumnezeu, una bazată pe iubirea de sine și credință. Tendințele vechi nu se mai potrivesc cu noul tu… în primă fază crezi că nu te mai regăsești în aspecte știute atât de bine de tine. Acesta poate să fie primul semn că vechea “carapace” în care locuiai s-a spart și ai început să lași loc binelui să te cuprindă. 

Pentru a te familiariza cu metoda de centrare în inima spirituală, descriu succint modul în care poate fi pusă în practică.

Centrarea în inimă este un mod de a ne raporta permanent și profund identificator atât într-un mod meditativ, cât și dinamic (în timp ce realizăm diferite acțiuni concrete) – la zona de proiecție a Sinelui Divin Esență (Atman) pe trup: zona pieptului, cvasicentral (în această direcție, marele înțelept și eliberat Ramana Maharishi recomandă realizarea acestei centrări în sine în partea dreaptă a inimii). Această centrare în inimă presupune să ne raportăm la propriul nostru Sine din starea de martor și de a investiga de fiecare dată Cine suntem noi.

Marele mistic creștin Meister Eckhart spunea: “Dumnezeu este născut în Inimă și Inima este născută în Dumnezeu”. De altfel și creștini vorbesc de această coborâre a minții în inimă. În aceste momente realizezi sursa tuturor gândurilor noastre și a întregii suferințe.

Prin acest proces de centrare am aflat că în interiorul meu sursa fericirii este mereu prezentă, ea este mereu acolo, întocmai cum știm că Dumnezeu există, pe care deși nu Îl putem vedea, El este întodeauna prezent. Tot ce este necesar să facem este să o regăsim fericirea.